19 Oct, 17

Blog

       

       Dragi părinţi şi adolescenţi etapa adolescenţei, după cum bine ştim cu toţii este o perioada critică, uneori cu efecte dezastruoase atunci când nu sunt conştientizate riscurile acestei perioade, dacă nu sunt luate cele mai bune decizii, dacă nu se creează o viziune apropriei vieţi pe termen lung, datorită dezinteresului de a se pregăti cu responsabilitate pentru o carieră de succes şi dacă tânărul adolescent doreşte să iasă în faţă şi să se facă remarcat prin mijloace negative.

          Cu toate acestea, la nivel naţional adolescenţii noştri nu sunt instruiţi corespunzător, pentru a se adapta cu succes la noile cerinţe ale sinelui, ale familiei şi ale societăţii, iar efectele vorbesc de la sine.

        Eu am luat deciziia să înfiinţez cursul „Adolescenţi fericiţi, Părinţi împliniţi” (care va începe în data de 08.07.2017, detalii găsiţi aici: http://www.avizepsihologice-constanta.ro/index.php/contact/blog2/73-au-inceput-inscrierile-pentru-cursul-intensiv-de-constientizare-si-responsabilizare-adolescentii-fericiti-parinti-impliniti), şi să colaborez cu oameni profesionişti, tocmai pentru o a asigura o tranziţie cât mai lină şi cât optimă a adolescentului de la perioada copilăriei, către maturitate.

            În spiritul impasului social actual, lipsei de viziune asupra vocaţiei, a responsabilităţii în luarea deciziilor şi o educaţie precară cu care se confruntă adolescentul în momentul de faţă,  a venit şi omul de afaceri Claudiu Zamfir, intervienând mai multe persoane din mediul afacerilor şi nu numai, într-un articol pe siteul startupcafe.ro. Voi reda în cele ce urmează anumite pasaje din ceea ce a prezentat în interviul sus menţionat:

          <<„Patronii se plâng de o criză de lucrători în România, iar printre cauzele acesteia se află numărul redus al elevilor care ajung să promoveze bacalaureatul, calitatea scăzută a învățământului, precum și sistemul de ajutoare sociale care încurajează neocuparea locurilor de muncă....

           ”Daca vrei să cauți oameni foarte bine specializați, îi gasesti foarte greu: sudori, medici anesteziști, IT-isti, programatori etc. Dar lăsând la o parte aceste specialități, astăzi nu găsești paznici, nu găsești manipulanți în depozit, croitorese. Nu mai găsești mai nimic. Sau cei care exista au o problemă de pregătire sau de etică a muncii”, a mai spus șeful Delta Asset Invest.

img_user_file_564e2ea9e0e4f_14.jpg

            PROMOVAREA SCĂZUTĂ A EXAMENULUI DE BACALAUREAT - PRINTRE CAUZELE CRIZEI DE PERSONAL

         În contextul crizei de lucrători pentru firmele din România, Măriuca Talpeș, o antreprenorare cunoscută pentru brandul Bitdefender, pune accentul pe performanța scăzută a învățământului din România. Potrivit acesteia, doi din trei copii care intră în sistemul de învățământ din România nu promovează examenul de bacalaureat. Aproximativ 70% dintre ei ajung în clasa a XII-a, dar jumătate dintre ei ori nu vin la examen, ori nu îl promovează.

            ”Deci școala românească a pierdut pe drum 65% dintre copii. Cum se întâmplă asta? În medie, aproape 30% se pierd până în clasa a XII-a si în ciclul gimnazial în jur de 15%, restul abandonează școala în liceu sau după zece clase.

           În schimb, Evaluarea Națională după gimnaziu, este un examen prea ușor. ”Sistemul de evaluare din România încurajează ascunderea sub preș a realității, iar notele copiilor din timpul școlii sunt disproporționat de umflate când sunt comparate, din nou, cu realitatea” -

       De asemenea, pregătirea precară a cadrelor didactice și calitatea slabă a învățământului tehnologic, precum și programa școlară neadaptată nevoilor și evoluției pieței muncii sunt alte cauze care contribuie la criza de personal pe acre firmele o resimt acum.

    Suntem deja pe primul loc pe continent la deficitul de forță  de muncă (72% dintre companiile românești au dificultăți să ocupe posturile vacante, potrivit studiului realizat de ManPower Group), iar lipsa de capital uman se va acutiza și mai tare..>>

     Cu speranţa ca cele prezentate au născut anumite semne de întrebare cu privire la pregătirea adolescenţilor pentru a face faţă cu succes cerinţelor proprii, sociale, dar şi celor din piaţa muncii, vă mulţumesc şi vă doresc o zi plină de conştientizări!

Psiholog/psihoterapeut Monica Sărăcescu

Surse foto:

 http://teenageconsultantaskmeanything.blogspot.ro/

https://kopilkaurokov.ru/angliiskiyYazik/presentacii/teenagers-problems