19 Nov, 17

Posts from 2014-01-19

Critica, un pas spre evolutie sau un pas spre involutie?

 

Tu cat de bine te cunosti?!

Cat de mult te lasi influientat de parerea celorlalti? Stii cu adevarat cine esti si care este potentialul tau?

 De curand am descoperit niste povestioare pline de adevar pentru vietile noastre, ce imi plac foarte mult si imi doresc ca acestea atat pe mine, cat si pe tine sa ne trezeasca cat mai repede la realitate, iata primul dintre ele:

... ,, O poveste bine cunoscuta, despre leul care a dat de o turmade oi si, spre uimirea lui, ca gasit un leu printre oi. Era un leu care fusese crescut de oi, înca de când era pui. Behaia ca o oaie si se comporta ca o oaie. Leul a mers direct la el si când leul-oaie a ajuns în fata leului adevarat, a început sa tremure din toate încheieturile,  iar leul i-a zis: Ce cauti printre oi?" si leul-oaie a spus: „Eu sunt oaie." Leul i-a zis: Ba nu, nu esti. Hai cu mine." Asa ca l-a dus pe leul-oaie la un iaz si a zis, Priveste!" Si când leul-oaie Si-a privit imaginea reflectata în apa, a slobozit un racnet puternic si, în acel moment, s-a transformat. N-a mai fost niciodata acelasi ca înainte." Anthony de Mello- Constiinta- capcanele si sansele realitatii.

                Iar cea de a doua povestioara este:

,, Un om a gasit un ou de vultur si l-a pus în cuibarul unei gaini de curte. Puiul de vultur a ieşit din ou odata cu puii de găina şi a crescut împreună cu ei. Toată viaţa lui, vulturul a făcut ceea ce au făcut şi puii de curte, crezând ca este pui de curte. A scurmat pământul dupa viermi si insecte. A cloncanit si a cotcodăcit. Dădea din aripi şi zbura un pic în aer. Anii au trecut şi vulturul a îmbătrânit foarte tare. Intr-o zi el a vazut o pasare splendidă deasupra lui, pe cerul fără nori. Aceasta plana într-o gratioasa marete printre curenţii puternici, abia bătând din aripile sale viguroase, aurii. Bătrânul vultur privi în sus cu veneratie. Cine e acesta?", a întrebatei „Acesta este vulturul, regele păsărilor ", i-a spus vecinul său. El apartine Cerului. Noi aparţinem Pământului - noi suntem gaini". Si astfel vulturul a trait si a murit ca o gaina, pentru ca acta a crezut ca este."    J. Francis Stroud, S. J. Centrul de Spiritualitate De Mello, Universitatea Fordham, Bronx, New York

Sunt momente in viata cand ne dorim sa iesim din zona noastra de confort, de acolo unde ne este cald si bine unde ne simtim in siguranta temporara, gandindu-ne ca a sosit momentu sa ne dorim sa obtinem mai mult de la noi si de la viata noastra, dandu-i culoare in calea propriei impliniri, dar totusi ne simtim blocati... 

In drumul autodepasirii pe sine si in cel a implinirii visului nostru simtim ca avem nevoie sa fim sustinuti si apreciati de cei din jur, observand ca multi din jurul nostru investesc neincredere si aripile noastre se prabusesc. Oare chiar ne este necesara aceasta sustinere si aceasta apreciere din partea celorlalti pentru a face pasi in propria viata?  Oare ceea ce vad ceilalti este chiar imaginea noastra sau doar o opinie de-a lor, realitatea lor, o simpla etichetare? Ce ar fi sa ne construim propria noastra realitate? Eu asta am ales, am ales sa fiu impacata cu mine, sa ma iubesc, sa ma accept si sa investesc zilnic in reusita mea, deoarece experienta de viata m-a determinat sa cred ca dese ori suntem judecati dupa ceea ce am fost si ceea se suntem in viziunea celorlalti, nu dupa ceea ce suntem si ceea ce suntem dispusi sa facem pentru a ne construi propriul succes.

 Noi suntem responsabili de ceea ce suntem si  uneori uitam sa ne privim propria persoana, sa ne privim propriile capacitati si propriile rezultate autolimitiandu-ne! Haideti sa scapam de propriile bariere si sa mergem in directia succesului!

Stiu ca increderea in fortele proprii nu vine decat din actiune si daruire pentru visul nostru, si nu din exterior. Suntem responsabil ce ceea ce avem sau de ceea ce nu avem, nu trebuie decat sa ne trezim, sa nu mai credem in piedici si sa le vedem pe acestea ca pe niste etape pe care trebuie sa le intampinam in escaladarea succesului. De multe ori m-am simtit neajutorata asemeni unui copil mic ce umbla in fundul gol pe strada, dar norocul meu este ca mi-am revenit repede si ca in scurt timp devin observatorul propriei mele vieti ce-mi comunica nivelul la care sunt si cat mai de lucrat la propria-mi persoana,  dandu-mi seama ca eu sunt propria-mi autoare ce poate face ca povestea sa fie fericita sau trista.  Am invatat sa-mi pozitia verticala si sa nu ghidez dupa parerile celorlalti, transformand neincrederea celorlalti combustibil pentru mine si pentru visul meu, transformand ca Arghezi uratul in placut ( Flori de mucigai), impusionandu-ma tot mai tare spre culmile perseverentei si ale reusitei. 

Voi cat de des sunteti propriul observator? Va formati imaginea de sine din ceea ce stiti ca sunteti sau din ceea ce spun ceilalti?

         Cu drag,

Monica Saracescu