21 Jul, 17

Posts

Suntem ceea ce proiectam

 

Suntem ceea ce proiectam

 

 

Anul ce se apropie de final, pot spune ca este cel mai bun an din viata mea. Pentru asta simt multa recunostinta propriei mele persoane pentru increderea in fortele proprii, implicarea si perseverenta mea spre transformarea viselor in realitate, simt extraordinar de multa recunostinta fata de sotul meu ca mi-a fost alaturi si mi-a oferit suport ori de cate ori i-am cerut sprijinul, mamei mele, celorlalte persoane aproape de sufletului meu, universului, lui Dumenezeu ca a facut ca visele mele sa devina realitate, si nu in ultimul rand fiului meu ca a aparut in viata mea.

2016 este anul in care mi-am luat multe pietre de pe inima, anul in care am cules investitia a multor ani de munca, am renuntat la neimplinire si am sters urmele de tristete, anul in care am avansat profesional, iar profesia pentru mine inseamna chemare, hrana, dar divin, o bucurie enorma cand contribui la vindecarea sufletelor, la evolutia oamenilor. Tot profesional am avut alaturi oameni de milioane, cu care am colaborat sau care mi-au oferit suportul. Anul 2016 este anul in care am mai obtinut titlul de master, in inca un domeniu important pentru cariera mea.

In acelasi timp Dumnezeu, speranta mea si a sotului meu, perseverenta, autenticitatea relatiei mele de cuplu  au facut ca sa fiu rasplatita si in viata personala cu o minune de baietel, baietelul ce care ni l-am dorit ani la rand. Acest copil este sursa de energie si de inspiratie pentru mine si familia mea, practic ne-a condus sa ducem bucurile vietii la un alt nivel.

Dupa acest an, simt pace in sufletul meu si implinire, simt ca lucrurile s-au asezat, si ca din acest moment am ajuns la un alt moment al evolutiei mele, in care experienta mea de viata mi-a confirmat la propriu ca se poate, in acord cu tot ce teoriile sustin.

Mi-am expus aceste lucruri personale, pentru acei care in aceasta perioada a sarbatorilor poate se simt singuri, fara speranta, poate abandonati sau poate care au esuat, sa le evidentiez prin puterea exemplului meu, ca orice in viata iti doresti sa ai, poate devein, fara exceptie realitate.

Practic cand alaturi speranta, implicare, perseverenta si amanarea placerii, succesele nu au cum sa apara.

Va doresc tuturor un an viitor, asa cum 2016 a fost pentru mine!

Va imbratisez,

Monica Saracescu.

 

 

Deci omul face pe haina sau haina face pe om?

Am sa incep printr-o concluzie, pentru ca astazi imi dau voie sa fiu cum simt sa fiu, asumandu-mi indeplin consecintele si cu sufletul deschis.

Intrucat suntem in epoca silicoanelor, a botoxului si a acidului hialuronic, a hainelor si a masinilor scumpe, in epoca in care ii percepem si ii analizam pe ceilalti dupa ambalaj, am ajuns sa ne comportam dupa anumite statusuri sociale cu mult exacerbate, in care daca nu ai o geanta de firma, un ceas, o casa sau o masina scumpa, nu reprezinti interes si nu te remarci in societate. Am ajuns sa stam in fata oglinzii minute bune in sir inainte de a pleca intr-un loc, gandindu-ne ca trebuie sa creem o impresie, sa castigam respect si admiratie (mai ales daca ai un calaret in piept J ), dar oare cum mai ramane cu valoare si cu resursele noastre interioare, cu atitudinea noastra, si cu dezvoltarea noastra personala? Nu cumva ar trebui sa reflectam cumva asupra stimei noastre de sine?

Cine este cel care decide pentru noi, cine ne ghideaza viata, ne dam voie sa fim piloti aceste curse numita viata sau ii lasam pe altii sa ne dicteze, pentru ca asa credem noi ca este mai bine?

Am ales sa fiu imperfecta, am ales sa fiu analitica, am decis sa selectez drastic oamenii din jurul meu, am decis ca-i timpul pretios si ca nu imi pot permite sa mai stau in umbra, sa-l pierd pe lucruri inutile, pe accesorii exterioare uneori insufletite, pun pret pe valorile mele intrinseci, pe oamenii minunati din viata mea care ma iubesc si ma respecta, pe relatiile autentice, unde imi dau voie sa fiu uneori imperfecta si sa pot glumi pe seama unei nereusite. Arunc ambalajele la gunoi si-i dau voie autenticitatii, bunului gust si atitudinii proactive sa iasa la iveala, imi dau voie ca in fiecare zi sa fiu mai buna ca ieri, fara sa o fac cu presiune asupra mea, imi asum esecul atunci cand apare si am forta sa merg mai departe. Toate astea sunt atribute ce stau la baza stimei mele de sine. Tu cum ai ales sa fi? In ce directii de orientezi, in cele purtate de vant sau de altii) sau in cele sedimentate cu constiinciozitate, pasiune si iubire?

Am sa inchei prin parerea lui Christophe Andre, cu privire la stima de sine: ,,Fara stima de sine, intreaga noastra personalitate va ramane sub influiente exterioare. Sa devi si sa ramai tu insuti...Stima de sine este instrumentul libertatii si al autonomiei noastre psihologice. Este un avatar al conceptului nostru de demitate. E ceea ce ne permite sa rezistam presiunilor si manipularilor. Fara ea nu am fi decat produsul limitat al trecutului nostru, un rezultat din ceea ce am invatat in copilarie prin felul in care cei apropiati se purtau cu noi. Stima de sine e ceea ce ne va permitesa luam tot ce este mai bun din influientele trecutului nostru si, totodata, sa ne eliberam de ele, pentru a deveni noi insine. Tot fara stima de sine suntem o victima a bombardamentului social (de aici si comportamentul compulsiv al consumatorului) asupra a tot ceea ce trebuie sa fac, sa cumpar, sa fiu ca sa imi merit locul si recunoastere semenilor mei, cum ma imbrac, cum TRAIESC (...)”.

  Va imbratisez,

 

Monica Saracescu

 

Paste fericit!

Fie ca sfintele sarbatori de Pasti sa ne gaseasca cu sufletele curate, cu multa iubire in suflet si alaturi de cei dragi! Mireasma bunatatilor sa ne aduca aminte de vremurile de alta data, cand eram copii cu suflet pur si visatori!

Paste fericit  tuturor!   

Critica, un pas spre evolutie sau un pas spre involutie?

 

Tu cat de bine te cunosti?!

Cat de mult te lasi influientat de parerea celorlalti? Stii cu adevarat cine esti si care este potentialul tau?

 De curand am descoperit niste povestioare pline de adevar pentru vietile noastre, ce imi plac foarte mult si imi doresc ca acestea atat pe mine, cat si pe tine sa ne trezeasca cat mai repede la realitate, iata primul dintre ele:

... ,, O poveste bine cunoscuta, despre leul care a dat de o turmade oi si, spre uimirea lui, ca gasit un leu printre oi. Era un leu care fusese crescut de oi, înca de când era pui. Behaia ca o oaie si se comporta ca o oaie. Leul a mers direct la el si când leul-oaie a ajuns în fata leului adevarat, a început sa tremure din toate încheieturile,  iar leul i-a zis: Ce cauti printre oi?" si leul-oaie a spus: „Eu sunt oaie." Leul i-a zis: Ba nu, nu esti. Hai cu mine." Asa ca l-a dus pe leul-oaie la un iaz si a zis, Priveste!" Si când leul-oaie Si-a privit imaginea reflectata în apa, a slobozit un racnet puternic si, în acel moment, s-a transformat. N-a mai fost niciodata acelasi ca înainte." Anthony de Mello- Constiinta- capcanele si sansele realitatii.

                Iar cea de a doua povestioara este:

,, Un om a gasit un ou de vultur si l-a pus în cuibarul unei gaini de curte. Puiul de vultur a ieşit din ou odata cu puii de găina şi a crescut împreună cu ei. Toată viaţa lui, vulturul a făcut ceea ce au făcut şi puii de curte, crezând ca este pui de curte. A scurmat pământul dupa viermi si insecte. A cloncanit si a cotcodăcit. Dădea din aripi şi zbura un pic în aer. Anii au trecut şi vulturul a îmbătrânit foarte tare. Intr-o zi el a vazut o pasare splendidă deasupra lui, pe cerul fără nori. Aceasta plana într-o gratioasa marete printre curenţii puternici, abia bătând din aripile sale viguroase, aurii. Bătrânul vultur privi în sus cu veneratie. Cine e acesta?", a întrebatei „Acesta este vulturul, regele păsărilor ", i-a spus vecinul său. El apartine Cerului. Noi aparţinem Pământului - noi suntem gaini". Si astfel vulturul a trait si a murit ca o gaina, pentru ca acta a crezut ca este."    J. Francis Stroud, S. J. Centrul de Spiritualitate De Mello, Universitatea Fordham, Bronx, New York

Sunt momente in viata cand ne dorim sa iesim din zona noastra de confort, de acolo unde ne este cald si bine unde ne simtim in siguranta temporara, gandindu-ne ca a sosit momentu sa ne dorim sa obtinem mai mult de la noi si de la viata noastra, dandu-i culoare in calea propriei impliniri, dar totusi ne simtim blocati... 

In drumul autodepasirii pe sine si in cel a implinirii visului nostru simtim ca avem nevoie sa fim sustinuti si apreciati de cei din jur, observand ca multi din jurul nostru investesc neincredere si aripile noastre se prabusesc. Oare chiar ne este necesara aceasta sustinere si aceasta apreciere din partea celorlalti pentru a face pasi in propria viata?  Oare ceea ce vad ceilalti este chiar imaginea noastra sau doar o opinie de-a lor, realitatea lor, o simpla etichetare? Ce ar fi sa ne construim propria noastra realitate? Eu asta am ales, am ales sa fiu impacata cu mine, sa ma iubesc, sa ma accept si sa investesc zilnic in reusita mea, deoarece experienta de viata m-a determinat sa cred ca dese ori suntem judecati dupa ceea ce am fost si ceea se suntem in viziunea celorlalti, nu dupa ceea ce suntem si ceea ce suntem dispusi sa facem pentru a ne construi propriul succes.

 Noi suntem responsabili de ceea ce suntem si  uneori uitam sa ne privim propria persoana, sa ne privim propriile capacitati si propriile rezultate autolimitiandu-ne! Haideti sa scapam de propriile bariere si sa mergem in directia succesului!

Stiu ca increderea in fortele proprii nu vine decat din actiune si daruire pentru visul nostru, si nu din exterior. Suntem responsabil ce ceea ce avem sau de ceea ce nu avem, nu trebuie decat sa ne trezim, sa nu mai credem in piedici si sa le vedem pe acestea ca pe niste etape pe care trebuie sa le intampinam in escaladarea succesului. De multe ori m-am simtit neajutorata asemeni unui copil mic ce umbla in fundul gol pe strada, dar norocul meu este ca mi-am revenit repede si ca in scurt timp devin observatorul propriei mele vieti ce-mi comunica nivelul la care sunt si cat mai de lucrat la propria-mi persoana,  dandu-mi seama ca eu sunt propria-mi autoare ce poate face ca povestea sa fie fericita sau trista.  Am invatat sa-mi pozitia verticala si sa nu ghidez dupa parerile celorlalti, transformand neincrederea celorlalti combustibil pentru mine si pentru visul meu, transformand ca Arghezi uratul in placut ( Flori de mucigai), impusionandu-ma tot mai tare spre culmile perseverentei si ale reusitei. 

Voi cat de des sunteti propriul observator? Va formati imaginea de sine din ceea ce stiti ca sunteti sau din ceea ce spun ceilalti?

         Cu drag,

Monica Saracescu

 

Un blog nou

Aici veti fi la curent cu blogurile mele!