Blog

Da, relatia dintre parinte si copil este una extraordinara, dar iata cum uneori si parintii gresec:

« Ascultă-mă, fiule: iti vorbesc în timp ce dormi, cu o manuta sub obraz şi cu buclele tale blonde şi umede adunate pe fruntea plină de sudoare. M-am strecurat singur în camera ta acum doar câteva minute si  pe când îmi citeam ziarul in biblioteca, am fost inabuşit de remuşcări. Am venit lângă patul tău cu un profund sentiment al vinei. lată la ce mă gândeam, fiule: "Am fost mereu supărat pe tine, te-am certat pe când te îmbrăcai pentru scoală pentru că te-ai sters prea repede cu prosopul pe fată. Te-am condamnat pentru cã nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru că ai aruncat pe jos câteva din lucrurile tale. Te-am considerat vinovat şi la micul dejun. Vărsai băutura, infulecai mâncarea, iti puneai coatele pe masă. Iti ungeai pâinea cu prea mult unt. Şi când te-ai dus la joacă şi eu am plecat la slujbă, te-ai întors, mi-ai făcut cu mana si mi-ai spus: Pa, tati!", iar eu m-am incruntat si ti-am răspuns: "îndreaptă-ti umeri! Apoi a reinceput totul in aceeaşi după-amiază. Întorcându-mă de la serviciu, te-am spionat; stăteai în genunchi şi te jucai cu bilutele. Şosetele îti erau găurite. Te-am umilit in fata prietenilor tăi aducîndu-te acasă cu forta. Sosetele costau bani şi dacă ar f trebuit să le cumperi, ai fi fost mai atent! Inchipuie-ti, fiule, aşa se poartă un tată! Iti aminteşti, mai târziu, cum eu citeam în bibliotecă, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbră de durere în priviri?
Când mi-am ridicat ochii din hârtie, enervat din cauza întreruruperii, ai sovăit în pe pragul ușii.
"Ce vrei?" m-am răstit. 
N-ai spus nimic, dar ai venit în fugă şi te-ai aruncat în bratele mele şi m-ai sărutat, cu manutele tale mici încolăcite în jurul gâtului meu cu atata dragoste, pe care Dumnezeu insuşi ti-a dăruit-o şi pe care nici nepăsarea n-o putea ucide. Şi apoi ai plecat, tropăind uşor pe scări.
Ei bine, fiule, câteva clipe mai târziu hârtia mi-a alunecat din mani şi am fost pătruns de o groază cumplită. Ce făcuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a căuta nod în papură, de a certa- asta era răsplata pe care o primeai fiindcă erai băiat. Nu că nu te iubeam; dar ceream prea multe de la anii tăi fragezi. Imi stabilsem drept criteriu propria-mi vârsta.
Si era atâta bunătate, frumusete şi adevăr in sufletul tău. Micuta inimă era la fel de desăvârșita ca zorii ce învăluie triumfator ta dealurile domoale.
Toate astea se adunaseră în impulsul tău de moment de a te năpusti să mă săruti si să-mi urezi noapte bună. Nimic altceva nu contează în această seară. Am venit la capăt fiul tău pe întuneric şi am îngenuncheat acolo, ruşinat! É o ispăşire palidă, ştiu că n-ai întelege toate astea dacă ti le-aş spune cînd eşti treaz. Dar mâine o să fiu un tatic adevărat! O să-ti fiu prieten de nădejde, voi suferi cot la cot cu tine şi voi râde când râzi şi tu. O să-mi muşc limba înainte să te cert. O să repet mereu, ca într-un ritual: "Nu e decît un puşti- un băietel şi nimic mai mult." Mi-e teamă că te-am tratat ca pe un bărbat. Şi totuşi, fiule, acum că te văd ghemuit şi ostenit în pătutul tău de copil, îmi dau seama că nu eşti decît un copilaş. Până mai ieri te purta mama in brate si iti odihneai căpşorul pe umărul ei. Ti-am cerut prea mult, mult prea mult. » W. Livingston Larned