Blog

Atunci când un client simte satisfacţie în urma procesului terapeutic, nu ezita sa-si exprime recunostinta! :)

Bine te-am găsit!

În calitate de psihoterapeut cel mai frumos dar pe care-l pot primi de la un client, este momentul în care îmi marturiseşte cum a ajuns să simtă satisfacţie în viaţa sa, ca urmare a şedinţelor de psihoterapie. Acele momente sunt absolut speciale, sunt pline de emoţie, de entuziasm, recunoştinţă şi încredere.

Acum că am primit acordul persoanei care mi-a scris acest mesaj de recunoştinţă, îţi ofer şi ţie ocazia să vezi cât de multe beneficii pot aduce sedinţele de psihoterapie:

"Am început un nou capitol în viaţa mea, când am intrat la  facultate şi am mers la Bucureşti pentru a îmi urma visul. A fost un an zic eu,un an foarte bun, în care am avut parte de reuşite şi satisfacţii. Probabil  printre altele, oboseala. dar şi felul meu de a vrea mereu ca lucrurile să fie făcute foarte bine până la cel mai mic detaliu m-au făcut să simt nevoia de a discuta cu un specialist, într-un mod foarte deschis,ceea ce simţeam la momentul respectiv lucru care m-a ajutat extreme de mult.

Puţin câte puţin, nişte piese lipsă dintr-un puzzle, au început să apară şi m-au ajutat să construiesc săptămână de săptămână cu paşi mici câte o imagine.

Am învăţat, cu ajutorul tău, că trebuie să învăţ să mă bucur de reuşitele mele , să îmi dau voie să am timp şi pentru mine ( să nu amestec o seară cu prietenii , cu examenul de a 2-a zi ) şi mai apoi, să revin la lucrurile pe care le am de făcut.

 Dacă la început îmi făceam gânduri şi anumite situaţii nu ştiam cum să le gestionez, acum am învăţat că mentalul joacă un rol foarte important în viaţa mea. Sunt conştient că momente dificile  poate vor mai fi şi cand mă voi confrunta cu diverse situaţii, mă voi gândii cu siguranţă la ceea ce am discutat, pentru a aplica din lucrurile pe care le-am învăţat la terapie.

Nu o să uit probabil niciodată video-ul cu băiatul acela care mi-a fost pus de tine şi care m-a impresionat profund, dar într-un sens pozitiv . În acel moment am putut să mă descarc şi am înţeles, dacă mai era nevoie, că nu există sintagma nu pot şi că a încerca să fii fericit este o alegere şi tine de propria persoană. Am învăţat că este foarte important să îţi cunoşti priorităţile , deoarece cred că ele te ajută să te organizezi mai bine la nivel mental.

În altă ordine de idei, în urma sedinţelor de terapie, am înţeles cât de important este să comunici cu persoana din faţa ta şi să spui lucrurile la momentul respectiv şi nu după.  Deşi poate pare un lucru foarte mic şi nesemnificativ, după 15 ani , sau mai bine, nu îmi mai rod unghiile .

Am înţeles, că acel “trebuie”  nu merită să apară prea des la nivel mental şi că îmi doresc să fac lucrurile cât pot eu de bine şi nu perfect. Mă gândesc în urma sedinţelor de terapie, că este inutil să pun o presiune extrem de mare pe umerii mei.

Poate sună drept un clişeu, dar în urma şedinţelor de terapie , am mai multă încredere şi dorinţă de a reuşii în viaţă şi în carieră.

Am realizat că îmi iroseam mult prea multă energie într-un mod greşit şi că nu merită .  Am observat că dacă  gândesc pozitiv îmi este mult mai bine.

Îmi doresc să am în minte toate sfaturile primate la terapie tot timpul chiar şi când poate  vor mai apărea lucruri de făcut (gestionat) sau stres, ele reprezintă unul dintre primele lucruri pe care le voi bune în bagaj când plec la Bucureşti.

" Vreau să spun în cel mai sincer mod posibil, că terapia este unul dintre cele mai bune lucruri ce mi s-au întâmplat în această vară, pentru că m-a ajutat să înţeleg şi să învăţ niste lucruri.  A fost foarte important faptul că săptămânal am fost învăţat să înţeleg cum să gestionez lucrurile pe care le simţeam. Am învăţat că este important să privesc înainte cu încredere.

Cu toate că, cred eu, am avut o vară plină, cu sesiune, practică, recuperări dar şi o vacanţă, îmi doresc să mă bucur de ultimele zile de timp liber alături de prieteni şi familie, înainte de startul noului an universitar. Îmi doresc să am mereu familia şi prietenii aproape pentru că sunt importanţi pentru mine.

Am învăţat de la tine că nu trebuie să încerc să “fug” de anumite  lucruri chiar şi mai puţin plăcute , ci mai bine  să înţeleg situaţia respectivă şi să am în minte sfaturile de la tine.

Îţi sunt profund recunoscător pentru sprijinul acordat în toată această perioadă şi pentru faptul că, la terapie este un climat optim pentru a discuta foarte deschis.

P.S. Poate că am scris cam mult, dar asta am simţit şi am vrut să fie cât se poate de complet. Sper că nu am omis nimic.

O seară frumoasă!"

Interviu cu tema suicidului

Buna!

Te invit sa vizualizezi interviul pe care l-am sustinut zilele trecute pe tema SUICIDULUI. Acest interviu se refera la cazul unui politist, tata a doi copii, care si-a pus capat zilelor in urma unui conflict cu sotia, atunci cand erau in vacanta la mare.

http://bit.ly/interviudespreSUICID

Si parintii gresec cateodata...

Da, relatia dintre parinte si copil este una extraordinara, dar iata cum uneori si parintii gresec:

« Ascultă-mă, fiule: iti vorbesc în timp ce dormi, cu o manuta sub obraz şi cu buclele tale blonde şi umede adunate pe fruntea plină de sudoare. M-am strecurat singur în camera ta acum doar câteva minute si  pe când îmi citeam ziarul in biblioteca, am fost inabuşit de remuşcări. Am venit lângă patul tău cu un profund sentiment al vinei. lată la ce mă gândeam, fiule: "Am fost mereu supărat pe tine, te-am certat pe când te îmbrăcai pentru scoală pentru că te-ai sters prea repede cu prosopul pe fată. Te-am condamnat pentru cã nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru că ai aruncat pe jos câteva din lucrurile tale. Te-am considerat vinovat şi la micul dejun. Vărsai băutura, infulecai mâncarea, iti puneai coatele pe masă. Iti ungeai pâinea cu prea mult unt. Şi când te-ai dus la joacă şi eu am plecat la slujbă, te-ai întors, mi-ai făcut cu mana si mi-ai spus: Pa, tati!", iar eu m-am incruntat si ti-am răspuns: "îndreaptă-ti umeri! Apoi a reinceput totul in aceeaşi după-amiază. Întorcându-mă de la serviciu, te-am spionat; stăteai în genunchi şi te jucai cu bilutele. Şosetele îti erau găurite. Te-am umilit in fata prietenilor tăi aducîndu-te acasă cu forta. Sosetele costau bani şi dacă ar f trebuit să le cumperi, ai fi fost mai atent! Inchipuie-ti, fiule, aşa se poartă un tată! Iti aminteşti, mai târziu, cum eu citeam în bibliotecă, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbră de durere în priviri?
Când mi-am ridicat ochii din hârtie, enervat din cauza întreruruperii, ai sovăit în pe pragul ușii.
"Ce vrei?" m-am răstit. 
N-ai spus nimic, dar ai venit în fugă şi te-ai aruncat în bratele mele şi m-ai sărutat, cu manutele tale mici încolăcite în jurul gâtului meu cu atata dragoste, pe care Dumnezeu insuşi ti-a dăruit-o şi pe care nici nepăsarea n-o putea ucide. Şi apoi ai plecat, tropăind uşor pe scări.
Ei bine, fiule, câteva clipe mai târziu hârtia mi-a alunecat din mani şi am fost pătruns de o groază cumplită. Ce făcuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a căuta nod în papură, de a certa- asta era răsplata pe care o primeai fiindcă erai băiat. Nu că nu te iubeam; dar ceream prea multe de la anii tăi fragezi. Imi stabilsem drept criteriu propria-mi vârsta.
Si era atâta bunătate, frumusete şi adevăr in sufletul tău. Micuta inimă era la fel de desăvârșita ca zorii ce învăluie triumfator ta dealurile domoale.
Toate astea se adunaseră în impulsul tău de moment de a te năpusti să mă săruti si să-mi urezi noapte bună. Nimic altceva nu contează în această seară. Am venit la capăt fiul tău pe întuneric şi am îngenuncheat acolo, ruşinat! É o ispăşire palidă, ştiu că n-ai întelege toate astea dacă ti le-aş spune cînd eşti treaz. Dar mâine o să fiu un tatic adevărat! O să-ti fiu prieten de nădejde, voi suferi cot la cot cu tine şi voi râde când râzi şi tu. O să-mi muşc limba înainte să te cert. O să repet mereu, ca într-un ritual: "Nu e decît un puşti- un băietel şi nimic mai mult." Mi-e teamă că te-am tratat ca pe un bărbat. Şi totuşi, fiule, acum că te văd ghemuit şi ostenit în pătutul tău de copil, îmi dau seama că nu eşti decît un copilaş. Până mai ieri te purta mama in brate si iti odihneai căpşorul pe umărul ei. Ti-am cerut prea mult, mult prea mult. » W. Livingston Larned

Fii pe bune in 2019, intra in culisele relatiei tale de cuplu!

Buna si la multi ani!

Hai sa-l construim pe 2019 asa cum vrei tu, hai sa incepem cu relatia ta de cuplu, indiferent ca exista sau nu, indiferent daca este satisfacatoare sau nu!

Te invit sa completezi acest chestionar https://goo.gl/forms/lReF4t6puhdFvc4H3, pentru a-ti da voie sa vezi particularitatile relatiei tale de cuplu, intr-un mod mult mai profund decat ai facut-o pana acum.

Raspunsurile tale sunt absolut confidentiale si anonime. Nu vei putea fi identificat, decat daca tu vrei sa ne lasi datele tale de contact.

Pentru sugestii, reclamatii sau nedumeriri, nu ezita sa ne scrii!

Monica Saracescu si

Claudia Popa

REFLEXIA PROPIULUI CHIP, POVESTEA GHEPARDULUI. O modalitate de evoluţie atât a clientului, dar şi a terapeutului!

O modalitate de evoluţie atât a clientului, dar şi a terapeutului!

În cele ce urmează vă voi prezenta descrierea satisfacţiei unui client, a lui Bogdan, cu privire la evoluţia sa personală în urma şedinţelor noastre de psihoterapie.


Totul a început în urma unei teme pentru acasă. . :) Aşadar, am procedat a-i cere acordul în a face publice toate aspectele ce vi le voi prezenta.


Dar, înainte de asta, vreau să vă spun că aşa cum bine ştiţi, relaţia terapeutică presupune curaj, motivaţie, implicare, dăruire şi efort pentru a ne bucura de creştere, in ambele sensuri-atât pentru client, cât şi pentru terapeut. Nu vreau să sune că vreau să ma umflu în pene, dar simt din ce în ce mai mult cum cresc profesional pe măsură ce clienţii mei reuşesc să-şi împlinească obiectivele lor terapeutice.


Odată cu reuşitele terapeutice ale clienţilor mei reuşesc să ma şlefuiesc din ce în ce mai mult, atât ca profesionist, cât şi ca om. Iar pentru asta, nu cred că există cuvinte prin care să îmi descriu recunoştinţa, dar pot să va zic cu mâna pe inimă că este ca atunci când mi-am văzut pentru prima dată fiul cum face primii paşi.


Vreau să vă atrag atenţia de faptul ca Bogdan este o persoana foarte creativă, atât în a scrie poveşti, dar şi în a desena, motiv pentru care ne-a oferit şi acest desen reprezentativ pentru povestea lui.


M-am născut într-o junglă deasă, bogată și nemărginită . M-am născut cu chip de și formă de ghepard . Fiind pui hrana apărea fără vreun efort, pur și simplu era mereu acolo când era nevoie. Nici măcar nu aveam curiozitatea de a mă întreba de unde provine .
În timp, crescând, observând și învațând am înțeles de unde provine si ce trebuie să fac ca să o obțin . Așa că am început să vânez , chestii mici, lente și ușor de prins . Îmi începeam viața de prădător .
Începusem să mă hrănesc singur , toți cei din jurul meu mă admirau , eram mândru , încrezător, îmi priveam reflexia din rîul din care beam cu admirație și încredere . Totul era perfect .
Dar incepusem să cresc și mai mare...Trebuia să mă hrănesc și mai mult, iar prada devenea tot mai greu de prins . Am început să mă întorc flămând printre ai mei și admirația se transforma în ură, dispreț, batjocură... Îmi spuneau ca sunt o erbivoră , hrană pentru alte animale . De frică și rușine am început să mănânc leșuri , resturi lăsate de alte feline . Nu avea același gust , dar burta era plină și aveam din nou parte de admirație .
În timp, tot mâncând leșuri și afundat în comoditatea titlului de felină feroce , îmi privesc reflexia în apă pentru a mă revedea...o hienă ! , devenisem o hienă !
Am alergat în disperare să le arăt celorlalți , să le cer ajutorul și să-i întreb:


„Voi nu vedeți ce am devenit ?!„

„Ce contează ? atâta timp cât ai burta plină„

„Și când voi muri ?! Voi muri în trupul ăsta hidos ?! Cei mici mă vor privi cu admirație pentru ce sunt acum ?! Ce voi inspira eu ?! Îmi vreau blana înapoi ! Blana mea frumoasă și lucioasă !


Vreau sa fiu iute din nou !„

Nu le păsa , nu conta pentru ei ce devenisem și în ce circumstanțe mă hrăneam , important pentru ei era că mă puteam hrăni singur .
Nu puteam trăi cu mine însumi știind ce am devenit . Am decis să plec , să încep să mă hrănesc din ceea ce prindeam . Firește , a fost destul de greu la început . Îngreunat , ieșit din formă și cu o vagă imagine a ceea ce eram odată abia reușeam să mănânc câteceva . Hotărât, dar lipsit de speranță , începusem să mă îndoiesc și să intru în panică . Instinctele de hienă reveneau deseori ,mă dominau și mă copleșeau , mă făceau lent , lipsit de perspectivă , încăpățînat , mă îndemnau spre a face lucruri pe care mai târziu le regretam.
Dar într-o zi soarta m-a îndreptat către un grup de lei ,o familie . Firește nu erau gheparzi, dar erau feline ca și mine . M-au primit printre ei , m-au acceptat fără să mă judece măcar o clipă după aspectul pe care îl aveam .
Petrecând timpul cu ei am învățat din nou cum să fiu felină , cum să vânez , să-i protejez pe cei apropiați mie și să fiu protejat . Din acele clipe , uitându-mă în apă și privindu-mi forma de ghepard ce revenise miraculos,mi-am spus:

 

„Niciodată , oricât de flămând , nu voi fi altceva decât un ghepard mândru !„


Cum este, ce părere aveţi despre această dovadă de creştere?

Îmi puteţi oferi o opinie?


Vă îmbrăţişez cu drag şi nu uitaţi că sunt alături de voi, atunci când vreţi mai mult de la voi, ori de la alţii!


Cu multa deschidere,
Monica Sărăcescu